Demnitatea umană nu poate fi ucisă

Demnitatea umană nu poate fi ucisă

 

Deși am citit multe cărți pe tema Holocaustului, nu pot ascunde uimirea, impresia dureroasă pe care mi le-a produs cartea scrisă de doi jurnaliști israelieni – Yehuda Koren și Eilat Negev, „În inimile noastre eram niște uriași” (Extraordinara poveste a piticilor din Rozavlea) apărută la Editura GRINTA  din Cluj –Napoca, în traducerea Petruței Șerban, cu un cuvânt înainte semnat de Vasile Gogea. Cartea era cunoscută în variantele engleză și franceză, înainte de a ajunge în 2015 la noi, pentru uzul cititorului din România. Rozavlea este o localitate din Maramureș, iar numele provine de la Rozalia, strămoașa piticilor din această comună. Apariția piticilor de etnie evreiască în Maramureș este pusă sub semnul unei legende  cu largă circulație din Evul Mediu timpuriu. Din multe surse este cunoscut faptul că evreii veniți din Est în secolul X-XI erau de fapt hazari mozaici, iar populația autohtonă i-a numit uriași pentru statura lor impresionantă. Roza Rozalina , se spune, s-ar fi îndrăgostit de o ființă minusculă, umană iar Dumnezeu  i-a apropiat ca statură la nivelul liliputanilor, despre care noi știm că scria și Swift în romanele sale despre Gulliver. Primul pitic evreu cunoscut se numea Shimshon ( numele unui erou biblic) Eizik Ovitz (Ovici), iar urmașii au alcătuit o comunitate și o trupă de artiști  ce au circulat în Europa și au avut succes. După ocuparea Nordului Ardealului de către trupele horthyste, ei au ajuns  la Auschwitz. De la mitologie la realitate s-a ajuns prin apropierea de o istorie a Shoahului , a catastrofei umane numite și Holocaust. S-a scris apoi despre „Cei șapte pitici de la Auschwitz”, parafrazând  motivul unui basm german cu Frumoasa Adormită. Celebrul călău dr. Mengele s-a ocupat personal de acești pitici,  care printr-un  joc al sorții au supraviețuit.  Ultima urmașă, Perla Ovitz, a murit în 2001 în Israel. Autorii cărții au reușit să o viziteze și să discute cu ea  despre un trecut greu de imaginat. Prologul cărții redă această întâlnire. Istoria reală începe cu anul 1866, în Maramureș, unde tradiția s-a păstrat și anual  s-a ținut Festivalul Roza Rozalinda în localitatea ce a preluat numele mitologicei eroine, care mai are 7000 de locuitori, țărani  români. În acel an, 1866 s-a născut primul pitic în familia lui Leib și Frieda Ovitz, care a confirmat, am putea spune, miezul legendei expuse mai înainte. În zonă  mai trăiau circa 200 de evrei, iar Shimshon a găsit o mireasă pe potrivă. Talmudul nu acceptă rabini cu deformații fizice, astfel că piticii s-au grupat separat în propria comunitate. Pentru a susține realitatea celor expuse, autorii au apelat la numeroase surse, începând cu Arhivele de la Yad Vashem, Ierusalim, de la Muzeul Auschwitz, Polonia, din Germania, Muzeul Holocaustului din Washington, o seride lucrări științifice și beletristice de diverși autori, despre Auschwitz, despre Mengele, articole, zeci de interviuri cu martori supraviețuitori, experți, specialiști,  translatori, cercetători. Este anexată genealogia familiei Ovitz pe două secole. Cartea a apărut cu sprijinul și la inițiativa primarului comunei Rozavlea, Vasile Mârza. Notele din subsolul paginilor explică terminologia din idiș, din alte limbi, din istoria biblică și  modernă a evreilor. O lucrare monumentală despre oameni –giganți la suflet, fizic mai mici decât noi. Mulțumiri autorilor și editurii.

BORIS MARIAN MEHR

Anunțuri

Despre borismarian

b.1941 Russia journalist, poet
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s